Pompe de apă solare
- august 9, 2019
- 0 Comment
Cu gama diversificată de pompe solare poți avea apă oriunde și în orice cantitate. Le alimentați direct din panourile fotovoltaice.
Cum poți ști ce ai nevoie ?
Întotdeauna pornim de la necesitățile culturii și datele puțului forat.
Exemplu solar 1000 mp cu irigație prin picurare și cultură de legume. Necesarul mediu de irigare este estimat la 2 mc/h cu o presiune între 0,5 și 2 bari, în funcție de tipul de picurători folosite (bandă sau picurători). Puț forat cu nivelul hidrodinamic la 12 m.
În aceste condiții avem nevoie de o pompă solară cu următoarele caracteristici: H – 30 m (cei 12 m necesari pentru a scoate apa din puț plus cei 2 bari necesari deschiderii picurătoarelor) și un volum de apă de 3 mc/h (să fie acoperitor, gândind și o perioadă de temperaturi ridicate și secetă prelungită).
Dacă ne uităm la graficele de mai sus putem vedea că avem nevoie de modelul de mai jos:
De asemenea, avem și puterea necesară a pompei pentru a avea prestațiile dorite, și anume 500W. Pentru a furniza pompei această putere avem nevoie de 650-700Wp de panouri fotovoltaice (trebuie luate în considerare anumite pierderi de energie la folosirea panourilor).
Acesta este un calcul simplist și rapid. Pe care îl poate face oricine ca să vadă cam ce pompă și câte panouri are nevoie pentru o instalație de irigat.